 |
|||||||||||||||||||
|
|
|
|
|
|
|
 |
|||||
|
Opinii ale conducerii SSIR in legatura cu soarta invatamantului romanesc si mai ales a istoriei ca disciplina de studiu |
|||||
|
Postam mai jos cateva dintre opiniile publica ale membrilor conducerii SSIR in ceea ce priveste situatia si soarta istoriei ca discilplina de studiu. Articolele sunt postate in ordine cronologica |
|||||
|
Bogdan MURGESCU, prof. univ. dr., vicepresedinte SSIR |
|||||
|
Titlul aticolului este: Istoria in scoala. De ce? Cum? si a fost publicat in revista “22 - revista grupului pentru dialog social” - vezi si articolul pe pagina de web a revistei: http://www.revista22.ro/articol-11033.html Educaţia şcolară din România este la răscruce. Pe de o parte, Legea educaţiei naţionale 1/2011 prevede un set de schimbări – mai ales instituţionale – cu efecte complexe, al căror impact real asupra tinerelor generaţii, asupra celor implicaţi în sistemul de învăţământ şi asupra societăţii în general va putea fi măsurat abia peste mai mulţi ani. Pe de altă parte, rezultatele examenelor şi testelor care au măsurat performanţa absolvenţilor şi a cadrelor didactice – testele Pisa, examenul de bacalaureat, concursurile de titularizare – au consolidat convingerea că aşa nu se mai poate“, că starea de lucruri existentă trebuie neapărat schimbată în mai bine. În fine, dar nu în cele din urmă, toate cele de mai sus sunt doar vârful aisbergului. Schimbarea masivă a lumii, revoluţia mijloacelor de comunicare în masă, modificările din modul de desfăşurare a activităţilor economice şi transformarea legăturilor intergeneraţionale din familie obligă sistemele de învăţământ din întreaga lume la adaptări care rareori sunt adecvate şi eficiente. Unul dintre aspectele des criticate ale sistemului şcolar este inadecvarea conţinutului său, respectiv a planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare, în raport cu nevoile indivizilor şi ale societăţii. De aceea, se cere, iar ministerul a anunţat că va fi realizată, până în 2012, o schimbare a curriculum-ului. Procesul este laborios şi se află acum în prima sa fază, respectiv elaborarea cadrului de referinţă al curriculum-lui naţional din învăţământul preuniversitar. Mai pe înţeles, este vorba de fixarea obiectivelor generale ale educaţiei şcolare. Ministerul a anunţat că acest set de obiective urmează să fie pus în dezbatere publică şi sperăm că se va ţine de cuvânt, atât formal, cât şi pe fond (adică textul va fi scurt, pe înţeles, şi lăsând loc pentru îmbunătăţiri în urma discuţiilor). Până la publicarea propunerii de cadru de referinţă, poate că nu strică să reflectăm fiecare dintre noi asupra rosturilor şcolii. De ce este bine ca societatea să investească în educaţie? De ce este bine ca indivizii să se supună trecerii prin sistemul de învăţământ? (Fac acum abstracţie de formele de învăţare în contexte nonformale şi informale, pe care legea bine face că le integrează sistemului de educaţie.) Răspunsul la aceste întrebări nu este simplu, dimpotrivă. Un răspuns onest şi convingător este însă esenţial pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi a societăţii în ansamblul ei. Un asemenea răspuns nu poate fi dat într-un articol de săptămânal; el ar necesita multe volume groase. De aceea, în această fază a discuţiei mă voi limita la un prim răspuns sintetic şi mai ales scurt: educaţia şcolară trebuie să-i pregătească pe tineri (şi nu numai pe ei) pentru viaţă, atât ca participanţi la activitatea economică, cât şi ca cetăţeni. Desigur, putem şi chiar trebuie să ne întrebăm în ce măsură acest deziderat este satisfăcut de realitate, dar nu trebuie să ne iluzionăm că în lipsa şcolii vor fi instituţii care să-şi asume rolul rămas neacoperit. Dacă acceptăm răspunsul de mai sus, atunci avem două mari finalităţi: profesionalizarea în vederea exercitării unei activităţi economice utile, recunoscute de societate şi aducătoare de venituri, şi dezvoltarea capacităţii de a fi un membru activ şi angajat al corpului civic. La care dintre aceste două ţeluri contribuie disciplina istorie? Eu cred că la amândouă, dar demonstrarea utilităţii sale în profesionalizarea economică este prea complicată pentru a fi efectuată într-un simplu articol; de aceea, provizoriu, voi accepta constatarea de bun-simţ că o bună cunoaştere a istoriei nu ajută nici la construirea unor automobile mai performante, nici la prepararea unor medicamente mai eficiente şi nu voi zăbovi asupra relevanţei economice a cunoaşterii istorice. Rămâne deci utilitatea la educarea cetăţenilor. Azi este la modă un anume cinism în ceea ce priveşte valorile civice şi democratice. Modelele de succes pe care le oferă societatea sunt prea adesea persoane care nu au nimic în comun nici cu cultura, nici cu democraţia, nici cu civilitatea. Aceasta este o problemă reală, care reflectă reaua funcţionare a multor instituţii ale statului, ca şi iresponsabilitatea patentă a multora dintre mass-media. Pe de altă parte, multe dintre disfuncţiile societăţii sunt cauzate tocmai de lipsa simţului civic, de prea slabul angajament civic al majorităţii concetăţenilor noştri. Societatea postmodernă intră astfel într-un cerc vicios, în care deficitul de educaţie civică generează anomie socială, iar anomia socială subminează internalizarea valorilor civice. Este un cerc vicios din care profită scursura socială, din cadrul căreia unii ajung chiar să ne conducă şi să ne determine existenţa. Răspunsul la o asemenea involuţie nu trebuie să fie învăţarea urlatului în rând cu lupii, ci restabilirea bazelor pentru ţesutul social, pentru funcţionarea decentă (şi democratică) a societăţii. Fundamentul pentru aceasta este cultura generală, singura în măsură să ofere repere şi valori comune cetăţenilor. Una dintre ideile care au generat confuzie în învăţământ în ultimii ani a fost opoziţia presupusă între conţinuturi şi competenţe. S-a obiectat, uneori pe drept, că sunt prea multe conţinuturi (fapte, detalii) şi s-a susţinut că învăţământul trebuie să se concentreze pe formarea de competenţe. Aici însă filmul s-a rupt. Restrângerea numărului de ore şi comprimarea conţinuturilor a făcut ca nici competenţele să nu mai poată fi corect însuşite. S-a pierdut din vedere faptul că cel puţin 5 dintre cele 8 competenţe-cheie statuate la nivel european – comunicarea în limba maternă, comunicarea într-o limbă de largă circulaţie, competenţele sociale şi civice, capacitatea de învăţare (a învăţa să înveţi“) şi sensibilitatea culturală – se bazează pe un stoc de elemente de cunoaştere din sfera umanistă, care nu poate fi operaţionalizat înainte de acumularea sa sub forma de conţinuturi ale învăţării. Această acumulare trebuie realizată cât mai timpuriu, în şcoala primară şi în gimnaziu, pentru ca apoi să se poată trece, pe o bază solidă de repere de cultură generală, la perceperea complexităţii şi la dezvoltarea capacităţii analitice, a spiritului critic şi la dezvoltarea creativităţii. Este istoria adecvată pentru mijlocirea acumulării elementelor de cultură generală? Răspunsul depinde de ingredientele din care dorim să compunem cultura generală a societăţii. Putem s-o bazăm pe elemente pur ficţionale, de exemplu pe universul naraţiunilor din Stăpânul inelelor, putem s-o întemeiem pe elemente preluate strict din realitate sau putem să combinăm cele două tipuri de surse, păstrând ca fundamental reperul realităţii istorice, dar incluzând şi creaţiile ficţionale care sunt parte constitutivă a culturii omenirii. Dacă acceptăm această din urmă opţiune, atunci în mod clar istoriei, care reprezintă cunoaşterea metodică a trecutului, îi va reveni un rol central în medierea acumulării elementelor de cultură generală; la realizarea acestui obiectiv sunt însă chemate să contribuie şi studiul literaturii, fie ea naţională, fie ea universală, geografiei, uneori şi elemente din predarea ştiinţelor sau a artelor. Adecvarea de principiu nu înseamnă însă neapărat şi o adecvare de fapt. Experienţa trecutului ne arată că deseori istoria a fost folosită pentru a legitima diverse forme de dominaţie, pentru a consolida prejudecăţi şi chiar pentru a aţâţa unele grupuri de oameni împotriva altora. De multe ori au fost reţinute doar conflictele şi realizările celor mari şi au fost omise viaţa oamenilor obişnuiţi, eforturile unora dintre semenii noştri de a-şi conserva omenia în faţa vitregiilor sorţii şi a nemerniciei celor puternici sau strădaniile încununate de succes în a promova la nivel de ansamblu al societăţii diverse elemente de progres economic, social şi cultural. De aceea, dacă dorim ca istoria să contribuie la competenţa civică a tinerilor şi la consolidarea societăţii democratice, va fi nevoie de un proces complex de îmbunătăţire a predării istoriei în şcoală. Acesta va trebui să includă şi o selecţie atentă a conţinuturilor, şi o îmbunătăţire a metodelor de predare-învăţare. Un rol crucial va reveni dezvoltării multiperspectivităţii, pentru a evita construirea de identităţi exclusiviste, pentru a crea o bază culturală politicilor de incluziune şi pentru a-i pregăti mai bine pe tineri pentru o lume tot mai complexă. Şi ar mai fi multe de spus pe fond, concret, despre una sau alta dintre problemele care frământă memoria socială şi care nu pot fi ocolite de educaţia istorică din şcoală. Nu va fi deloc uşor, pentru că mulţi profesori de istorie, la fel ca şi majoritatea celorlalţi profesori din învăţământul preuniversitar, sunt traumatizaţi de tranziţie, de grijile materiale, de reformă şi de anomia socială şi au nevoie de sprijin şi îndrumare pentru a putea performa. Asupra modului concret în care ei ar putea fi ajutaţi ne propunem să revenim cu un alt prilej. Acum este însă imperios necesar să înţelegem că reforma în educaţie, dacă este să reuşească, nu trebuie să pornească de la paradisul teoriilor pedagogice, oricât de importante şi de relevante ar putea fi acestea, ci de la purgatoriul realităţii curente, astfel încât să putem stabili pe un temei realist care sunt obiectivele de etapă pe care ni le putem propune, care sunt resursele umane şi materiale de care putem dispune, care sunt mecanismele instituţionale care să asigure utilizarea adecvată a resurselor şi direcţionarea eforturilor spre realizarea unor îmbunătăţiri concrete şi sustenabile. |
|||||
|
Alexandru BARNEA, prof. univ. dr., prim vicepresedinte SSIR |
|||||
|
Titlul aticolului este: Pledoarie pentru viitor si a fost tiparit trimis Parlamentului Romaniei ca o pozitie comuna a profesorilor de istorie si a SSIR Pledoarie pentru viitor Domnule Preşedinte, Doamnelor şi domnilor membri ai Parlamentului României, Vă adresăm această scrisoare în calitatea pe care o aveţi, de depozitari ai încrederii oferite de societatea românească prin votul care v-a fost acordat. În spaţiul public s-a extins progresiv, în ultimii douăzeci de ani, un discurs care tinde să diminueze şi să marginalizeze în conştiinţa publică importanţa trecutului societăţii româneşti. Departe de a contesta dreptul la liberă gândire şi expresie, noi înşine fiind membri ai unui corp profesional ce îşi fondează existenţa pe gândirea critică, atragem aici atenţia asupra riscurilor pe care le prezintă devalorizarea studierii sistematice şi a cunoaşterii istoriei naţionale, precum şi a istoriei în general. Punctul de vedere pe care îl avem nu este unul politic şi partizan, diversitatea afilierilor noastre în acest sens fiind evidentă, nu este nici unul naţionalist, ci izvorăşte din perspectiva pe care ne-o oferă profesiunea şi din datoria pe care o avem ca cetăţeni şi intelectuali. România contemporană traversează o criză de identitate care o împiedică să-şi definească obiectivele şi să atingă minimul consens necesar oricărui progres. Lipsa de echilibru a ideologiei oficiale comuniste în tratarea istoriei a fost urmată după 1990, în discursul public, de un exces simetric în sensul erodării oricărui simţ al încrederii în sine, în valorile şi modelele pe care le-ar putea avea poporul nostru. Suntem alarmaţi de faptul că această viziune riscă să fie favorizată prin diminuarea constantă a rolului istoriei în educaţia generaţiei tinere, sugerată de unele poziţii mai mult sau mai puţin oficiale venite din partea unor membri ai Ministerului Învăţământului. Nu este vorba numai despre posibila reducerea a numărului de ore dedicat disciplinei, dar mai ales de dispariţia acesteia din examenele care încheie ciclurile de învăţământ. Vă invităm să reflectaţi alături de noi la importanţa pe care o au studiile istorice: departe de a fi nepractice, acestea sunt o sursă de coeziune socială, oferă repere morale şi identitare în absenţa cărora nici o societate nu poate avansa. Pentru viitorul României, inclusiv în contextul european în care, pe bună dreptate, considerăm că se află destinul nostru, apărarea acestor repere este una dintre îndatorile pe care trebuie să le asumăm noi ca intelectuali şi profesionişi şi dumneavoastră ca lideri şi responsabili politici. Toate momentele importante ale fondării statului modern, toate deciziile hotărâtoare care au făcut România să progreseze în ultimii două sute de ani s-au bazat, la fel ca în cazul oricărei alte naţiuni, pe conştiinţa istorică, pe credinţa în dreptul nostru de a avea un destin. Oricare ar fi proiectele pe care le propuneţi societăţii româneşti astăzi, ele nu pot porni de la ignorarea acestui trecut, cu toate momentele sale, constructive sau controversate. Proiectarea viitorului cere solidaritate socială, ori tocmai aceasta nu se poate obţine prin erodarea valorilor pe care le avem în comun. Abandonarea educaţiei istorice, diminuarea rolului său în şcoală, va conduce la adâncirea crizei reperelor, cu efecte auto-distructive. Nici una dintre naţiunile membre ale Uniunii Europene nu a ales o asemenea cale şi nu a abdicat de la valorile sale definitorii, ci a căutat modalităţi de a le asocia identităţii europene aflată astăzi în plină construcţie. Documentele europene 94/C229/01 şi 2006/962/EU consideră studierea istoriei naţionale, europene şi universale în şcoală, ca element fundamental pentru constituirea solidarităţii europene, cu un rol esenţial în formarea competenţelor civice ale cetăţenilor uniunii (una dintre cele 8 competenţe–cheie caracteristice educaţiei durabile). Două recomandări ale Comisiei Europene, 1283/1996 şi 15/2001 sunt dedicate numai predării istoriei în şcoală în secolul XXI. Noi, semnatarii acestei scrisori, precum şi destinatarii săi, aparţinem unor generaţii variate. Unii dintre noi am fost martorii unor schimbări radicale de regim politic, ai unor evoluţii dramatice ale lumii, care ne semnalează valoarea formatoare pe care o are studiul istoriei într-o societate cuprinsă de globalizare. Înţelegerea mecanismelor schimbării şi a diversităţii culturale reprezintă un instrument util şi o resursă indispensabilă pentru cei care, putem anticipa, vor trăi în deceniile viitoare transformări accelerate şi frecvente ale realităţii. Pledoaria noastră nu este una în favoarea trecutului, ci în favoarea utilizării înţelepte a trecutului pentru câştigarea dreptului la viitor. Acesta a fost dintotdeauna rolul principal al studierii istoriei, iar o simplă privire asupra sistemelor de educaţie în ţări pe care le admirăm, din Europa sau din afara sa, ne arată că rolul ei nu s-a epuizat, ci este permanent revalorizat. Vă adresăm această scrisoare având încredere în dorinţa dumneavoastră de a face alegerile cele mai bune pentru societatea românească. Nu există viitor fără solidaritate şi identitate, iar identitatea unei naţiuni nu poate fi construită fără cele trei repere fundamentale din care se compune: istoria, limba şi cultura. Diminuarea statutului lor în şcoală nu va conduce la un învăţământ care să ne reconstruiască societatea, ci la unul care să-i adâncească alienarea şi confuzia. |
|||||
|
Ioan SCURTU, prof. univ. dr., presedinte SSIR |
|||||
|
Titlul articolului: “Învăţământul, încotro ?!” O decizie stupefiantă Interviu dat de domnul Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, preşedintele S.S.I.R., preşedintele Secţiei de Istorie şi Arheologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, publicaţiei: Opinia Naţională din 23 martie 2009 Am aflat cu stupoare că doamna prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi-a propus eliminarea ISTORIEI ca o obiect de învăţământ la 65% dintre clasele a XII – a (liceele tehnologice) din România O asemenea decizie nu a îndrăznit să ia, la vremea respectivă, nici Ana Pauker, nici Iosif Chişinevschi, nici Leonte Răutu, deşi marele vecin de la răsărit” nu privea cu ochi buni istoria României. L-au delegat pe Mihai Roller să scrie manualul unic Istoria R.P.R., în care valorile naţionale erau diminuate, accentul fiind pus pe ajutorul” primit de români din partea Rusiei şi Uniunii Sovietice. Acel manualul nu şi-a atins scopul, deoarece profesorii, în covârşitoarea lor majoritate, nu-l foloseau. Eu însumi, fiind elev la Liceul Petru Rareş” din Piatra Neamţ, am avut profesor de istorie pe Aurelian Rotundu, care preda după ştiinţa si conştiinţa sa, inoculându-ne dragostea şi respectul faţă de trecutul poporului român. Ca profesorul Rotundu au fost, sunt convins, mii de dascăli de istorie. A invoca în 2009 faptul că manualele de istorie sunt proaste, şi, în consecinţă, această disciplină trebuie eliminată din planul de învăţământ, înseamnă a dispreţui corpul profesoral, a-l considera incapabil să ţină lecţii proprii, ci doar să prezinte buchea manualelor (aprobate de Ministerul Educaţiei si Cercetării). Doamna Andronescu a revenit parţial la decizia sa, avansând ideea ca istoria să se predea alternativ cu geografia, adică o oră la două săptămâni. Aceasta înseamnă să distrugem două materii, fundamentale pentru educaţia tineretului. Oriunde în lume, istoria şi geografia sunt materii esenţiale, numai în România doamnei Andronescu ele trebuie eliminate sau măcar ciuntite. Spre ştiinţa domniei sale, citez din recomandarea nr.1283/1996 privind istoria şi predarea istoriei în Europa, adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei : Istoria constituie unul din mijloacele de reconstituire şi de făurire a identităţii culturale. Ea reprezintă, de asemenea, o cale de acces către experienţa şi bogăţia trecutului şi al altor culturi. Istoria este o disciplină interesantă şi în dezvoltarea unei concepţii critice cu privire la informaţia şi la imaginea controlată. Istoria are de jucat un rol politic cheie în Europa zilelor noastre. Ea poate contribui la o mai bună înţelegere, toleranţă şi încredere între indivizii şi popoarele Europei sau poate deveni o forţă a diviziunii, violenţei şi intoleranţei. Cunoaşterea istoriei este importantă pentru societatea civilă. Fără aceasta individul este mai vulnerabil la manipularea politică sau de orice fel. Adunarea recomandă Comitetului Miniştrilor să încurajeze învăţarea istoriei în Europa, formulând următoarele propuneri : Cunoaşterea istoriei trebuie să fie o parte esenţială a educaţiei tinerilor. Predarea istoriei va trebui să permită tinerilor să-şi formeze deprinderi de gândire critică pentru a interpreta şi a analiza informaţia de o manieră critică şi responsabilă, să recunoască complexitatea problemelor şi să aprecieze diversitatea culturală. Vor trebui identificate stereotipurile şi orice alte distorsiuni bazate pe prejudecăţi naţionale, rasiale, religioase si altele.” Aşadar intenţia Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Inovării de a elimina Istoria din şcoală este nu numai antinaţională, dar şi antieuropeană. Sper ca doamna ministru Andronescu să nu îşi lege numele de o asemenea decizie, care ar constitui o pată neagră în istoria învăţământului românesc.
|
|||||
|
|
|
Pentru detalii, anunţuri accesaţi zilnic: Profesorilor de istorie-Circulare Listele cu delegatii la Conferinta Nationala de la Campina, din data de 12.11.2011 si programul Conferintei la sectiunea Conducere - Consiliul National si Profesorilor de istorie - Circulare ANUNT IMPORTANT! Reamintim ca data limita pentru depunerea C.V.-urilor in vederea alegerilor pentru functile de presedinte, prim vicepresedinte si secretar general S.S.I.R. este 1 octombrie 2011, dupa care lista pentru depunerea de candidaturi va fi inchisa. Vezi C.V.-uri la sectiunea Conducere Premiile la Concursul de desene pe teme istorice sunt postate la sectiunea Concursuri - desene - Click Aici Pentru cursurile de vara din 2011, de la Timisoara, vezi circulara din iunie 2011 in Profesorilor de istorie-Circulare Pentru cursurile de vara, editia 2010, de la Calarasi vizitati si descarcati informatii detaliate din cele 2 sectiuni: Anunturi si Cursuri de vara, Calarasi Vizitati sectiunea Activitati pentru a descarca propunerile facute de catre SSIR impreuna cu Societatea de Geografie Parlamentului Romaniei, in legatura cu Legea Educatiei Sefii de filiale sunt rugati sa trimita urgent pe numarul de fax al Facultatii de Istorie de la Univ. din Buc.: 0213100680, toate tabelele cu semnaturi adunate pentru adeziunea la memoriul “Pledoarie pentru viitor”, cu precizarea: “pentru dl. prof. univ. dr. Alexandru Barnea”. Va multumim! Va anuntam ca incepand cu data de 6 februarie 20010, Filiala Dolj a Societatii de Stiinţe Istorice din Romania are un site web. Acesta poate fi accesat la adresa de internet: http://istoriedolj.ucoz.com şi mail: ssirdolj@yahoo.com. Pe site gasiţi informaţii despre activitatea filialei, statutul societăţii, publicaţii etc. Vezi si Filiale Catre presedintii de filiale! Datorita situatiei economice generale precare organizatorii Consiliului de conducere din acest an de la Resita nu pot gazdui decat un numar redus de persoane. De aceea filialele nu pot trimite mai mult de un delegat, pentru a prezenta situatia anuala - vezi si circulara februarie 2010 Marti 30 martie 2010 a avut loc o sedinta de lucru a Biroului Executiv SSIR. La sedinta s-a hotarat trimiterea unui comunicat Agentiei romane de presa in care conducerea SSIR si-a precizat pozitia cu privire la locul si rolul istoriei in noul proiect de lege al educatiei - vezi comunicat Cursurile de vara din acest an se vor tine la Calarasi. Curand noi detalii Va informăm că începând cu data de 17 martie 2009, Filiala Gorj a Societăţii de Ştiinţe Istorice din România are un site web. Acesta poate fi accesat la adresa de internet: www.ssirgorj.wordpress.com. şi mail: ssirgorj@yahoo.com. Pe site gasiţi informaţii despre activitatea filialei, statutul societăţii, publicaţii etc. Datorită generozităţii Consiliului Judeţean Constanţa căruia îi mulţumim şi pe această cale, avem posibilitatea să publicăm la Constanţa o revistă care să cuprindă temele dezbătute cu ocazia cursurilor de vară. Dacă în filiale există persoane care au articole interesante pe teme de istorie locală şi pe care doresc să le publice, aşteptăm să ni le trimită pe adresele societăţii, în acelaşi format ca şi cele de anul trecut pentru SAI. Rugăm încă odată toţi şefii de fiiale să popularizeze acest anunţ. Data limită pentru a primi referatele este 12 noiembrie 2009. Vă mulţumim In perioada 14-20 noiembrie 2009 Paul DOMINTE si Iulia BULACU au participat din parte Societatii de Stiinte Istorice din Romania la proiectul “Vizitarea Parlamentului European”, impreuna cu membri ai Uniunii Tătarilor din Romania. Rugăm citiţi poziţia domnului Preşedinte al SŞIR, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, în chestiunea reducerii orelor de istorie în învăţământul preuniversitar - la secţiunea: Profesorilor de istorie |